în catal g
Traducere
Hartanew
Dictionare





Ajutor
Creaţi pagina de start

22 mai 2012, marţi

05:39

По-русски

Harta

toate orasele

Radio

toate undele

Hotelurile lumii

toate direcțiile

Pagina principală Noutăţi Din lumea Sindicatele din Italia în grevă contra "programului Monti"


Sindicatele din Italia în grevă contra "programului Monti"

13 decembrie 2011 02:31

Trei dintre cele mai importante sindicate din Italia — CGIL, CISL şi UIL — intră într-o grevă naţională de trei ore. Organizaţiile protestează faţă de planul de austeriate aprobat de guvernul Monti.

Greva a fost confirmată de sindicalişti, după o discuţie de peste două ore cu premierul Mario Monti, întâlnire care a avut loc duminică seara la sediul guvernului italian.

Sinidicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de discuţia cu Mario Monti, de la care nu au primit niciun răspuns la solicitările lor.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de reformele care privesc sistemul de pensionare şi introducerea noilor impozite si consideră că nu există echitate în măsurile adoptate de guvernul italian, măsuri care îi vor afecta doar pe salariaţi şi nu pe politicieni.

Pe parcursul zilei de astăzi se vor organiza totodată mitinguri de protest în faţa Senatului şi în faţa guvernului de la Roma.

Greva nu va afecta transportul mijloacelor în comun şi nici serviciile de urgenţă.

Din grupul sindicatelor lipseşte însă cel al muncitorilor în industria metalurgică, FIOM, care a declarat grevă generală de opt ore pentru data de 16 decembrie.

O alta grevă naţională, de această dată de 24 de ore în transport, a sindicatelor va fi declanşată luni, 19 decembrie.

Până acum doar sindicaliştii şi reprezentanţii formaţiunii politice Liga Nordului din fosta coaliţie guvernamentală s-au declarat împotriva planului de austeritate al guvernului Monti, în vreme ce patronatele au salutat amendamentele fiscale ale acestui program.



Sursa: libertatea.ro


Trimite amicului Comentarii 0 +add  ↑hideComm

La moment nu sunt comentarii.

Cititi in continuare...


20 mai 2012 22:37

Atentate cu bombă în Italia

O adolescentă a murit, alte 7 persoane au fost rănite


20 mai 2012 22:37

Comunicat G8: Zonă Euro puternică, cu Grecia în interior

Liderii G8 s-au angajat sâmbată, la Camp David, să "încurajeze creșterea" și au pledat pentru o Zonă Euro „puternică și unită"


13 mai 2012 19:38

Zona euro ar putea suporta ieşirea Greciei

Zona euro ar putea suporta ieşirea Greciei din uniunea monetară, deoarece sistemul este în prezent mult mai rezistent decât acum doi ani, estimează ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, transmite Agerpres.


7 mai 2012 21:48

Familia Gaddafi, posibil, spăla bani bugetari la Bruxelles

„Este mai mult decît o suspiciune”, a declarat şeful organului regulator, Jean-Claude Delepierre.


7 mai 2012 21:47

Francois Hollande, noul președinte al Franței. Sarkozy și-a recunoscut înfrîngerea

Socialistul Francois Hollande este noul președinte al Franței, cîștigînd alegerile prezidențiale cu 52- 53,3% din voturi.

Toate noutăți

Timp

Azi Mîine
Bălţi +25…+27 +23…+25
Chişinău +24…+26 +23…+25
Komrat +23…+25 +23…+25
Tiraspol +26…+28 +25…+27
toate oraşe

Cursul valutar

USD 11,8947 +0,02
EUR 15,0961 +0,02
RUB 0,3797 0
RON 3,3958 +0,01
UAH 1,4771 0
toate valutele convertorul valutar

Horoscop

Varsator
Capricorn Peşti Varsator

Doresti sa pui conditii si este posibil ca solicitarea unei cresteri salariale sa fie urmatorul pas pentru tine. Astazi ai putea sa iti revizuiesti CV-ul si sa adaugi noua experienta si noile aptitudini.Relatia ta din dragoste a trecut prin niste schimbari pozitive si va continua sa se intareasca atat timp cat amandoi sunteti sinceri. Foloseste-ti energia intr-un mod care sa fie in interesul tau si pentru a pastra o senzatie de echilibru.

toate constelaţii

Anecdote

Medicul iese transpirat din sala de operatii. Se intalneste cu un alt medic care il intreaba ce s-a

rîdem mai departe