în catal g
Traducere
Hartanew
Dictionare





Ajutor
Creaţi pagina de start

09 februarie 2012, joi

14:11

По-русски

Programul TV

întreaga emisie

Harta

toate orasele

Radio

toate undele

Hotelurile lumii

toate direcțiile

Pagina principală Noutăţi Tehnologii Alcoolul limitează riscul de declanşare a poliartritei reumatoide


Alcoolul limitează riscul de declanşare a poliartritei reumatoide

30 iulie 2010 11:56

Consumul regulat de alcool ar putea reduce atât riscul de apariţie, cât şi gradul de severitate ale poliartritei reumatoide, o maladie cronică care se manifestă prin inflamaţii ale articulaţiilor, potrivit unui studiu publicat, miercuri, în revista britanică Rheumatology.

Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă dintre maladiile inflamatorii ale articulaţiilor, cu o prevalenţă estimată la 0,25 — 0,5 % în Franţa. Studiul britanic a constatat efectele benefice ale consumului moderat de alcool asupra acestei boli, fără să conteste, însă, efectele dăunătoare ale abuzului de alcool asupra stării de sănătate.

Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, pe un eşantion de 873 de pacienţi suferind de poliartrită reumatoidă. Dosarele lor medicale au fost comparate cu cele ale voluntarilor sănătoşi din grupul de control, care a inclus 1.004 persoane.

Pacienţii au fost rugaţi să precizeze frecvenţa cu care au consumat alcool în luna precedentă şi au fost supuşi unor examinări radiologice şi unor teste sangvine. Articulaţiile lor au fost şi ele examinate.

Acesta a fost primul studiu care a relevat faptul că alcoolul, consumat cu moderaţie, poate să reducă gradul de severitate al acestei maladii, în cazul pacienţilor umani. Date similare au fost obţinute pe şoareci.

Cercetătorii britanici au constatat că persoanele care nu beau deloc alcool prezintă un risc de patru ori mai mare de a se îmbolnăvi de poliartrită reumatoidă, comparativ cu persoanele care consumă alcool de cel puţin 10 ori într-o lună. După această valoare, riscul scade odată cu creşterea frecvenţei consumului de alcool.

Cercetătorii britanici au analizat frecvenţa consumului de alcool şi nu cantitatea ingerată, însă rezultatele lor le confirmă pe cele ale unui studiu anterior realizat în ţările scandinave asupra riscului de declanşare a poliartritei reumatoide în funcţie de cantităţile absorbite.



Sursa: www.mediafax.ro


Trimite amicului Comentarii 0 +add  ↑hideComm

La moment nu sunt comentarii.

Cititi in continuare...


7 februarie 2012 16:33

HP şi AMD anunţă performanţe unice pentru centre de date

HP prezintă serverele HP ProLiant G7 cu procesoare AMD Opteron 6200, modele care îmbunătăţesc cu până la 30% eficienţa, scalabilitatea şi performanţa centrelor de date pentru a susţine încărcături virtualizate de mari dimensiuni şi de baze de date.


5 februarie 2012 15:13

Semnătura electronică va fi mai accesibilă în 2012

Din luna iulie 2012 identitatea electronică va fi incorporată pe cartela SIM a telefonului mobil.


25 ianuarie 2012 14:25

Europa vrea o lege nouă a internetului.

Facebook nu e de acord


25 ianuarie 2012 14:22

Nokia a fost amendată pentru mesajele spam

Nokia, cel mai mare producător de telefoane mobile în fucţie de volum, a primit o amendă de 58.000 de dolari din partea autorităţilor de reglementare australiene pe motiv ca le-a trimis clienţilor săi mesaje de tip spam.


17 ianuarie 2012 16:12

Nissan va produce o carcasă autoreparabilă pentru iPhone

Nissan a dezvoltat o vopsea-minune, care acoperă automat zgârâtietuirile apărute pe maşini.


13 ianuarie 2012 13:17

Parteneriat cu Facebook pentru protecția datelor cu caracter personal

Recent, compania Facebook, cu sediul la Dublin împreună cu Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal al Republicii Moldova (Centrul) au propus domeniile prioritare în vederea colaborării bilaterale.

Toate noutăți

Timp

Azi Mîine
Bălţi -20…-18 -15…-13
Chişinău -18…-16 -15…-13
Komrat -18…-16 -15…-13
Tiraspol -18…-16 -13…-11
toate oraşe

Cursul valutar

USD 12,0029 -0,01
EUR 15,9446 +0,19
RUB 0,4037 0
RON 3,6606 +0,04
UAH 1,4946 0
toate valutele convertorul valutar

Horoscop

Capricorn
Sagetator Varsator Capricorn

Acum este momentul potrivit pentru a calatori cu avionul sau pentru a pregati o excursie intr-un loc necunoscut in weekend. Trebuie sa stii exact care iti sunt intentiile si asteptarile si vei vedea cum conflictele personale dispar.Considerand ca esti pe punctul de a avea un succes, ar trebui sa-ti pastrezi propriul itinerariu in aceasta dupa-amiaza. Preferi sa faci unele lucruri singur; timpul trece repede si poti castiga timp de gandire cat lucrezi.Nu cauti perfectiunea, dar in acealsi timp nu vrei sa pierzi timpul. Seara ti-o petreci alaturi de prieteni, facand poze.

toate constelaţii

Anecdote

oţul vine acasă din delegaţie şi soţia are trei bărbaţi în casă. Nu ştie unde să-i pitească aşa că î

rîdem mai departe