Un american a slăbit 103 kilograme fără nicio dietă! Iată ce metode a aplicat
11 februarie 2015 17:05
Povestea pe care o împărtășește Jon Gabriel un broker din Wall Street, de fiecare dată, impresionează și stârnește curiozități. Americanul a reușit să piardă cele 103 kilograme în plus și a făcut asta fără ca să devină supusul vreunei diete. Cum i-a reușit, aflați mai jos.
«Fiecare dietă pe care o încercam, se termina la fel. Exista întotdeauna o listă de produse care îmi erau interzise. Am urmat dietele, slăbeam câteva kilograme, dar de fiecare dată venea și momentul în care cedam și mă îngrășam și mai mult. Dietele reprezintă un cerc închis. Asta a continuat până în 1990. În septembrie 2001, am atins o greutate record: 186 kg!
Era să urc la bordul unui avion care s-a izbit de clădirile din New York la 11 septembrie. Această experiență m-a pus pe gânduri. Am înțeles că nu fac decât să mă omor, fiind la serviciu într-un oficiu de pe Wall Street. Îmi uram viața și munca. Atunci, Universul mi-a dat o a doua șansă.
Am decis să mă schimb și că nu mai încep nicio dietă. Am început să aflu de ce mă îngraș atât de rapid, de aceea am început să studiez biochimia la Univesitatea Pensylvania. Stăteam în biblioteci câte 12 ore pe zi, studiind, la această temă, toate cărțile posibile. Am învățat ce înseamnă hormoni, fermenți și alte elemente care pot provoca îngrășarea.
Am învățat că pentru a slăbi, nu trebuie să numeri caloriile, ci să-ți stabilizezi hormonii. Stresul posedă o influență crucială în aceste procese. Unica metodă de a nu te mai îngrășa este să înțelegi ce se ascunde în mintea ta. Aveți nevoie de stabilitate psihologică și emoțională. Stabilitatea interioară influențează felul în care mâncăm. În următorii 2,5 ani, am pierdut 99,8 kg fără nicio dietă. Nici acum nu respect vreo dietă, mănânc ce vreau.
1. Renunță la diete și studiază substanțele nutritive. Eu am înțeles că organismului meu nu-i ajungeau acizi grași Omega-3, vitamine și proteine calitative. Am exclus cofeina, bomboanele și chipsurile și am aplicat un principiu nu mai economiseam bani pe mâncare. Cu timpul, te dezveți de produse ademenitoare.
2. Tratați-vă intestinele. Oamenii se îngrașă inclusiv din cauza faptului că intestinele nu pot extrage, din alimente, doar substanțele hrănitoare. Problemele digestive cauzează inflamații, care dereglează emisiile de hormoni. Panicat, organismul începe să adune grăsime. Consumați cât mai des chefiruri și iaurturi. De asemenea, alegeți produse cu fermenți calitativi.
3. Normalizați-vă somnul. Poblemele legate de somn cauzează depunerile de grăsime. Cortizolul hormonul fricii, stimulează consumul de dulciuri și grăsimi. Important este să vă tratați sforăitul. Veți căpăta un somn mai calitativ și veți avea un apetit mai scăzut.
4. Aveți grijă de gândurile pe care le aveți. Stresul stimulează producerea cortizolului. Oamenii nu înțeleg cât de important este să nu se mai streseze atât. Am început să meditez și să vizualizez fiecare zi care avea să urmeze. Mi-a ajutat foarte mult. Am devenit mai slab și mai fericit.
5. Reduceți cheltuielile. Așa, vă veți reduce dependența de bani. Eu m-am mutat într-o casă mai ieftină, am început să cumpăr mai puține gadgeturi și accesorii și am început să cultiv câteva legume. Reducerea cheltuielilor m-a făcut mai liniștit.
6. Mi-am rezolvat problemele psihologice. Celulita, uneori, înseamnă o metodă prin care organismul se apără de o frică sau o frustrare. Meditația și vizualizarea m-au ajutat mult. Am scăpat de traumele pe care le aveam din copilărie și mi-am schimbat viața.
7. Detoxifiați-vă organismul. După ce am studiat mai multe cărți, am înțeles că celulele de grăsime sunt nimic altceva decât «paznici» ai surplusului de toxine, un garaj de păstrare. Am început să-mi curăț organismul pe interior cu băuturi alcaline: apă cu lămâie, oțet de mere, sucuri verzi, verdeață, salate, fibre. Astfel, am pierdut ultimele 30 kd în plus foarte rapid. Acum, îi ajută să slăbească și pe alți oameni. Cei care au aplicat aceste metode, au slăbit până la 100 de kilograme fără nicio dietă!", a dezvăluit bărbatul.