în catal g
Traducere
Hartanew
Dictionare





Ajutor
Creaţi pagina de start

10 februarie 2012, vineri

21:12

По-русски

Programul TV

întreaga emisie

Harta

toate orasele

Radio

toate undele

Hotelurile lumii

toate direcțiile

Pagina principală Noutăţi Moldova Oleg Voronin a dat de belea


Oleg Voronin a dat de belea

30 iulie 2010 15:54

Procuratura Generală a pornit un dosar penal pe numele unor factori de decizie de la «Fincombank»

Afacerea lui i-a ademenit pe mulţi. Mai întâi nişte grupări mafiote au încercat să-l deposedeze de avere. Pentru aceasta i-au aruncat grenade, l-au răpit şi l-au ameninţat cu arma, au trecut cu camionul peste maşina în care se afla împreună cu soţia, dar nu le-a reuşit să-l înfrângă. Comuniştii au fost mai isteţi. În mai puţin de doi ani, i-au preluat afacerea prin intermediul justiţiei, lăsându-l şi fără bani, şi fără casă, şi plin de datorii. Asta e istoria lui Petru Caşu, directorul Centrului de Instruire Profesională şi Reabilitare a Invalizilor (CIPRI), instituţie despre care Procuratura Generală a anunţat zilele trecute că ar fi fost dobândită ilegal de către Fincombank, banca în care fiul lui Vladimir Voronin este preşedinte al Consiliului de administrare. În legătură cu acest caz procuratura a pornit un dosar penal împotriva factorilor de decizie din cadrul băncii. Fincombank respinge toate acuzaţiile care i se aduc.

Înfiinţat în 1991, CIPRI este un SRL din or. Cahul a cărui activitate de bază constă în extragerea şi îmbutelierea apei minerale. «Eu am găsit această rezervaţie de apă minerală şi, după mai multe adresări către Guvern, am primit permisiunea să construiesc Centrul. Statul nu mi-a dat niciun ban pentru construcţie, doar dreptul de a folosi apa şi pământul, în schimb eu mi-am asumat responsabilitatea să construiesc pe teritoriul CIPRI un azil pentru bătrâni şi invalizi», ne explică Petru Caşu, unul dintre fondatorii SRL-ului, care a atras investiţii de peste 15 milioane de lei pentru construcţia Centrului şi nu a dat greş. În scurt timp, întreprinderea a început a aduce venituri bune. Rulajul economic al CIPRI a ajuns până la jumătate de milion de lei pe lună. «Am început să exportăm apă minerală în Turcia, Malta şi alte state. Clienţii noştri erau mulţumiţi de calitatea produsului şi măreau comenzile», afirmă Caşu.

Tentaţie pentru interlopi

Succesul afacerii nu avea cum să nu-i ademenească pe cei din lumea interlopă. «Era sfârşitul anilor ’90 când racketul înflorea în R. Moldova. Mi s-a spus să cedez afacerea şi, pentru că nu am vrut să o fac cu binişorul, au încercat să mi-o ia cu răul. Mai întâi a trecut un camion peste maşina în care mă aflam împreună cu soţia mea. Am scăpat viu ca prin minune, dar am rămas invalid. Apoi am fost răpit şi dus la o baltă şi ameninţat cu arma automată să cedez complexul. În cele din urmă, mi-au aruncat o grenadă în clădirea pe care o construiam pe teritoriul CIPRI. Am scăpat şi de această dată, dar paznicul care era cu mine a murit», îşi aminteşte cu oroare bărbatul, precizând că, deşi după fiecare din aceste incidente se adresa poliţiei, nu a fost deschis niciodată vreun dosar penal privind aceste cazuri.

Şi comuniştilor le-a picat tronc la inimă

După venirea comuniştilor la putere, ameninţările mafioţilor au încetat, dar Caşu a început să fie strâmtorat de instituţiile de stat. «Mi s-au creat fel de fel de probleme şi toate cu un singur scop, pentru a trece CIPRI spre deservirea Fincombank-ului», susţine directorul Centrului. Primul semnal a fost că banca al cărui client era de mai mulţi ani CIPRI a refuzat să mai deservească firma. Apoi primarul oraşului Cahul (membru al PCRM — n.r.) a retras o parte din terenul aflat în folosinţa CIPRI pentru rezerva primăriei şi a deschis o carieră în apropierea sondei de apă minerală, carieră pe care ulterior a transformat-o în gunoişte. Tot atunci Centrul de Medicină Preventivă a refuzat să prelungească autorizaţia de activitate a firmei, iar Centrul de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei a declanşat un control la întreprindere. Toate acestea se întâmplau la sfărşitul anului 2004, iar în 2005, «sfătuit» de mai mulţi funcţionari de stat, Caşu a devenit client al Fincombank.

Între ciocan şi nicovală

Directorul CIPRI susţine că a obţinut fără nicio problemă primul credit. «Simţeam că, trecând la Fincombank, am intrat în plasa comuniştilor, de aceea am decis să nu prea iau credite de la ei, chiar dacă îmi promiteau că mi le vor oferi fără mari bătăi de cap», spune Caşu. Totuşi, ceea de ce se temea nu a putut evita. Centrul de Medicină Preventivă l-a anunţat pe bărbat că, pentru a-i prelungi autorizaţia de activitate, trebuie să schimbe liniile tehnologice pe care le folosea la îmbutelierea apei.

«Am fost prins între ciocan şi nicovală, dacă nu schimbam liniile tehnologice, nu mai puteam activa, iar pentru a le schimba aveam nevoie de credit de la bancă, adică exact ceea de ce mă feream», ne explică directorul CIPRI. Şi de această dată, Fincombank i-a oferit creditul fără probleme, doar că nu întreaga sumă de care avea nevoie pentru a cumpăra linia tehnologică, ci doar o parte din bani, promiţându-i lui Caşu că ceilalţi bani (încă vreo 60 de mii de euro — n.r.) îi va împrumuta când utilajul va fi fabricat. «Am acceptat condiţiile pentru că nu aveam încotro, dar şi pentru că nu m-am gândit ce urmări ar putea avea», ne mărturiseşte bărbatul. În schimbul creditului de 220 de mii de dolari, Caşu a pus gaj clădirea în care se afla linia de producere a Centrului.

Veşti bune şi proaste

Când echipamentul a fost fabricat, iar Caşu a trebuit să le plătească producătorilor (o companie din Polonia — n.r.) toată suma, Fincombank a refuzat să-i acorde CIPRI-ului un nou credit. Potrivit lui Caşu, motivul invocat de bancă a fost: «Nu respectaţi graficul de achitări». «Am încercat să obţin credit de la alte bănci, dar cine îţi dă bani dacă eşti legat cu Fincombank?», îşi povesteşte trista experienţă directorul Centrului.

După ce le-a explicat polonezilor care e problema, Caşu a reuşit să obţină o reducere substanţială de la ei şi, cu banii împrumutaţi de la cunoştinţe şi rude, bărbatul a cumpărat linia tehnologică care i-ar fi permis să-şi continue afacerea. «Nu încăpeam de bucurie când am adus acasă utilajul. Dar nu mi-a fost lungă fericirea. În scurt timp, Fincombank-ul mi-a prezentat o ordonanţă a Curţii de Apel Economice prin care se decidea transmiterea întregului complex CIPRI în posesia băncii», spune Caşu.

«Justiţia e paralizată»

Bărbatul a încercat să atace cu recurs decizia judecătorească, dar a fost refuzat de judecătorul care a emis ordonanţa. De aici şi până în momentul în care Caşu şi familia lui (care locuia pe teritoriul CIPRI —n.r.) au ajuns în stradă a mai trecut puţin. «Am fost scoşi din casă cu ce aveam pe noi. Am fost chinuiţi mai ceva ca părinţii noştri în ’45, iar complexul a fost vândut anul acesta cu aproape un milion de euro, din care mie mi-au revenit doar 500 de mii de lei, deşi creditul pe care l-am contractat de la Fincombank era de doar 220 de mii de euro», spune amărât directorul CIPRI. Dezamăgit de modul în care se face justiţie în R. Moldova, Caşu afirmă că aceasta nu este putredă, cum afirmă unii demnitari, ci paralizată. «Cum de a fost posibil să mi se ia tot complexul din moment ce am pus gaj doar o clădire? De ce ordonanţa a fost emisă de Curtea de Apel, şi nu de prima instanţă?», se întreabă retoric Caşu.

Dosar penal la procuratură

Aceleaşi întrebări şi le-a adresat şi Procuratura Generală care a decis deschiderea unui dosar penal pe numele factorilor de decizie de la Fincombank. Aceştia sunt acuzaţi de organul de anchetă de «dobândire ilicită a bunurilor CIPRI prin înşelăciune şi abuz de încredere, săvârşite în proporţii deosebit de mari» şi «folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială a situaţiei de serviciu în interes material cu cauzarea de urmări grave drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor juridice».
Banca respinge acuzaţiile

Fincombank, la rândul său, contestă acuzaţiile care îi sunt aduse de procuratură şi declară că a utilizat numai proceduri prevăzute de legislaţia în vigoare în raport cu CIRPI.

Potrivit sursei, neutilizarea creditului conform destinaţiei de către conducerea CIPRI SRL şi refuzul de a-şi onora obligaţiile, a determinat Fincombank-ul de a se adresa în instanţa de judecată.

«Procesul de achitare a datoriei şi realizare a patrimoniului gajat, inclusiv prin licitaţii publice a fost realizat de către bancă în conformitate cu hotărârea instanţei de judecată şi a executorului judiciar», se arată într-un comunicat de presă emis de bancă. Potrivit aceleiaşi surse, Fincombank este nedumerită de faptul că nu a primit până la acest moment o înştiinţare oficială de la Procuratura Generală despre intentarea dosarului penal.

JURNAL a încercat să contacteze conducerea filialei din Cahul a Fincombank, dar la telefoanele de pe site-ul instituţiei nu a răspuns nimeni.



Sursa: www.jurnal.md


Trimite amicului Comentarii 0 +add  ↑hideComm

La moment nu sunt comentarii.

Cititi in continuare...


Azi 09:34

Romania este prea slaba din punct de vedere militar ca sa dea piept cu Rusia și să salveze Moldova

Republica Moldova, cel mai probabil ar putea să rămînă într-o paralizie politică, aceasta din cauza că țara noastră este în continuare un teritoriu divizat, o parte fiind atașată puterilor occidentale, iar cealaltă parte Moscovei, susțin experții.


Azi 09:30

Ilan Șor l-a ajutat pe Dodon să-și facă partid

Union.md a furnizat o informație potrivt căreia, fostul comunist și-ar fi construit partidul pe banii omului de afaceri Ilan Șor


Azi 09:29

Urecheanu: M-aş descurca în calitate de președinte al Republicii Moldova

Unii îşi doresc alegeri anticipate, unii referendum, iar alţii un preşedinte apolitic la funcţia de şef al statului.


Azi 00:01

METEO in Moldova

In Chisinau: -13


8 februarie 2012 18:15

NOTĂ DE PROTEST către posturile de televiziune

Directorilor generali ai posturilor de televiziune: Moldova 1, Prime TV, Publika TV, Jurnal TV, Euro TV, Alt TV, 2 Plus, N 4, Aici TV, TV 7, TVC 21, Pro TV, MIR.

Toate noutăți

Timp

Azi Mîine
Bălţi -23…-21 -17…-15
Chişinău -21…-19 -16…-14
Komrat -20…-18 -16…-14
Tiraspol -21…-19 -15…-13
toate oraşe

Cursul valutar

USD 11,9611 -0,04
EUR 15,8526 -0,09
RUB 0,4010 0
RON 3,6380 -0,02
UAH 1,4896 -0,01
toate valutele convertorul valutar

Horoscop

Leu
Rac Fecioara Leu

Astazi ai tendinta sa planifici multe, poate prea multe lucruri in acelasi timp. Din aceasta cauza este posibil sa nu te poti concentra si sa ai sentimentul ca nu ajungi niciunde. Bucura-te de cei din jur si adopta o atitudine de planificator atunci cand este nevoie!Intrand in contact cu lucrurile mistice si spirituale te simti complet si satisfacut. Schimbul de idei devine un punct central in viata ta. Poti sa ii intelegi pe cei din jur si petreci momente speciale alaturi de o persoana pe care o iubesti.Starea generala de bine, un sentiment de sprijin si armonie fac aceasta perioada una fericita.

toate constelaţii

Anecdote

Stewardesa catre un calator

rîdem mai departe