în catal g
Traducere
Hartanew
Dictionare





Ajutor
Creaţi pagina de start

18 mai 2012, vineri

17:38

По-русски

Programul TV

întreaga emisie

Harta

toate orasele

Radio

toate undele

Hotelurile lumii

toate direcțiile

Pagina principală Noutăţi Moldova PLDM vrea o subdiviziune a persoanelor care activează sub acoperire


PLDM vrea o subdiviziune a persoanelor care activează sub acoperire

6 februarie 2012 09:36

Republica Moldova are nevoie de o subdiviziune specială a persoanelor care activează sub acoperire şi luptă împotriva crimei organizate. De această părere sunt deputaţii fracţiunii Partidului Liberal Democrat care au înaintat o iniţiativă legislativă în acest sens.

Documentul fost avizat deja de Comisia pentru securitate naţională. Autorii proiectului susţin că noua structură este necesară pentru pregătirea profesională a acestor persoane şi pentru a crea un cadru legal, fapt ce ar sigura protecţia lor.

«Subdiviziune speciale, adică cine poate să se implice, căci aici este vorba de risc, de familie şi nu fiecare poate să se implementeze în structurile criminale. Deci, acest grup al subdiviziunilor nominalizate trebuie să aibă un statut aparte», a menţionat deputatul PLDM Alexandru Cimbriciuc.

În Moldova, există aproximativ 65 de persoane care luptă astfel cu crima organizată. Pentru ca acest proiect să devină lege, trebuie să fie supus votului în Parlament.



Sursa: allmoldova.com


Trimite amicului Comentarii 0 +add  ↑hideComm

La moment nu sunt comentarii.

Cititi in continuare...


Azi 09:20

Liberalii, împotriva Strategiei Moldova 2020.

"Nu se ţine cont de părerea naostră"


Azi 09:19

Voronin acuză din nou guvernarea de încălcarea Constituţiei

Pentru cei din AIE este floare la ureche


Azi 00:01

METEO in Moldova

In Chisinau: +21


Ieri 13:25

PSD Moldova atacă la direct PSD România

Partidul Social Democrat din Republica Moldova critică dur declaraţiile Premierului român Victor Ponta precum că graniţa între Republica Moldova şi România ar deveni una simbolică.

Toate noutăți

Timp

Azi Mîine
Bălţi +12…+14 +21…+23
Chişinău +16…+18 +20…+22
Komrat +14…+16 +22…+24
Tiraspol +15…+17 +23…+25
toate oraşe

Cursul valutar

USD 11,8726 +0,01
EUR 15,0734 -0,01
RUB 0,3818 0
RON 3,3889 0
UAH 1,4744 0
toate valutele convertorul valutar

Horoscop

Sagetator
Scorpion Capricorn Sagetator

Ai noroc si toate se aranjeaza de la sine. Nu trebuie sa infrunti situatii grele azi, este destul de clar ce cale trebuie sa urmezi.Este momentul ideal sa-ti lasi creativitatea sa infloreasca. Fii mai tolerant in ceea ce priveste obiceiul tau alimentar.Astazi vei sta mai mult afara pentru a te bucura putin de soare. Lucrurile care iti sunt dragi, precum si persoanele iubite sau copiii sunt in centrul atentiei in aceasta perioada. Vei fi ocupat incercand sa organizezi lucrurile intr-un anumit fel.Comunicarea continua sa se imbunatateasca.

toate constelaţii

Anecdote

Un locatar urla la administrator:

rîdem mai departe